Povesti la poale de munte
Bun venit in locul care pretuieste natura, omul si fericirea.
Fericirea care vine din lucrurile simple.
Caezu inseamna peisaj de munte unde te pierzi cu privirea in zare, mancaruri curate, gatite dupa retete traditionale, miros de iarba proaspat cosita, ploi de vara care aduna aroma padurilor de munte, timp pentru tine intr-un loc de poveste, unde iarna se aud lemnele trosnind in soba.
Este locul in care copiii pot alerga pe dealuri pline de flori, unde pot invata sa pescuiasca sau se pot juca pe malul lacului, printre salciile batrane.
Aici cand ploua vara iti vine sa deschizi geamul si sa nu te mai saturi sa inspiri aer curat si tare de munte, sa asculti pasarelele sau freamatul naturii.
La Caezu vii sa citesti, sa bei o cafea buna, sa mananci un dulce de casa ca in copilarie si sa te intinzi seara in pat cu gandul ca ai petrecut o zi frumoasa si linistita.
La Caezu vii sa descoperi muntele, sa-l explorezi la picior sau calare, sa asculti susurul rece al paraului si sa fii la sfarsit de zi obosit, dar fericit si mandru de aventurile tale.
Iernile sunt de clestar, strajer fiind omul de zapada care-si intampina oaspetii cu zambet, inclusiv pe Mos Craciun.
Caezu este pentru atunci cand ai pofta de tihna, relaxare si aventura.
Porecla lui Tata Mare mi-a fost si mie atribuita. Copil fiind, nu am primit cu bratele deschiste acest nume. “Caezule” sau Horatiu al “lu’ Tanti Lenuta lu’ Caezu” m-au urmarit mult timp; pana am inceput sa simt bucurie atunci cand cineva mi se adresa astfel. Ba chiar mai mult, continuitatea acestei porecle mi-a trezit suficient de multa curiozitate, incant sa devin interesat de radacinile mele.
Stra-stra-bunicul meu Cae (Nicolae) Vasilescu, fost veteran in razboiul de la 1877, este cel responsabil pentru ca astazi eu si familia mea suntem “de-ai lui Caezu”.
Cunoscut si respectat pentru talentul sau, Cae, “felcer” al satului, avea in grija animalele intregii comunitati. Castra, scotea dinti, potcovea, vana, facea opinci; iar acestea sunt doar cateva dintre indeletnicirile pentru care Cae era indispensabil in Domnesti, pe vremea aceea.
Iubitor de natura, animale si traditii, dar si om simplu, muncitor si plin de voie buna, strabunul meu si-a transmis pasiunile urmasilor. Iar pentru acest lucru, pentru ca datorita lui, inclinatia catre traditie si dragostea pentru natura au fost sadite in propriul meu caracter, ii multumesc prin sustinere continuitatii numelui de “Caezu”.