Povești la poale de munte
Bun venit în locul care prețuiește natura, omul și fericirea
Fericirea care vine din lucrurile simple.
Caezu înseamnă peisaj de munte unde te pierzi cu privirea în zare, mâncăruri curate, gătite după rețete tradiționale, miros de iarbă proaspăt cosită, ploi de vară care adună aroma pădurilor de munte, timp pentru tine într-un loc de poveste, unde iarna se aud lemnele trosnind în sobă. Este locul în care copiii pot alerga pe dealuri pline de flori, unde pot învăța să pescuiască sau se pot juca pe malul lacului, printre sălcii bătrâne. Aici când plouă vara îți vine să deschizi geamul și să nu te mai saturi să inspiri aer curat și tare de munte, să asculți păsările sau freamătul naturii.
La Caezu vii să citești, să bei o cafea bună, să mănânci un dulce de casă ca în copilărie și să te întinzi seara în pat cu gândul că ai petrecut o zi frumoasă și liniștită.
La Caezu vii să descoperi muntele, să-l explorezi la picior sau călare, să asculți șuieratul rece al pârâului și să fii la sfârșit de zi obosit, dar fericit și mândru de aventurile tale.
Iernile sunt de cleștar, străjer fiind omul de zăpadă care-și întâmpină oaspeții cu zâmbet, inclusiv pe Moș Crăciun.
Caezu este pentru atunci când ai poftă de tihnă, relaxare și aventură.
Porecla lui Tata Mare mi-a fost și mie atribuită. Copil fiind, nu am primit cu brațele deschise acest nume. ‘Caezule’ sau Horatiu al ‘lu’ Tanti Lenuta lu’ Caezu’ m-au urmărit mult timp; până am început să simt bucurie atunci când cineva mi se adresa astfel. Ba chiar mai mult, continuitatea acestei porecle mi-a trezit suficient de multă curiozitate, încât să devin interesat de rădăcinile mele.
Stra-stra-bunicul meu Cae (Nicolae) Vasilescu, fost veteran în războiul de la 1877, este cel responsabil pentru că astăzi eu și familia mea suntem ‘de-ai lui Caezu’.
Cunoscut și respectat pentru talentul său, Cae, ‘felcer’ al satului, avea în grijă animalele întregii comunități. Castra, scotea dinți, potcovea, vâna, făcea opinci; iar acestea sunt doar câteva dintre îndeletnicirile pentru care Cae era indispensabil în Domnești, pe vremea aceea.
Iubitor de natură, animale și tradiții, dar și om simplu, muncitor și plin de voie bună, străbunul meu și-a transmis pasiunile urmașilor. Iar pentru acest lucru, pentru că datorită lui, înclinația către tradiție și dragostea pentru natură au fost sădite în propriul meu caracter, îi mulțumesc prin susținerea continuității numelui de ‘Caezu’.